Distribuie !

Acest articol a fost văzut de 8995 ori.

Vreo 4 ani am tot amânat momentul ăsta. Din diverse motive.

Îmi place să scriu. Deși sunt un introvertit pur-sânge, când vine vorba de teme de interes general, țin neapărat să arunc și eu câte un punct de vedere. Trebuie să recunosc că acest blog a fost creat și datorită recomandărilor primite din partea mai multor prieteni. De obicei, recomandările au fost de două feluri: ”Bă, scrii mișto, eu zic să-ți faci un blog!” și ”Bă, mă disperi cu statusurile tale kilometrice! Fă-ți mai bine un blog, sau îți dau unfriend/unfollow! :))) Așa că am ales să împac amândouă categoriile de ”susținători”.

Site-ul propriu-zis încă nu este gata, mai avem un pic de lucrat (Claudiu, mulțumesc încă o dată; ești zeu!), dar o să încep să scriu de acum. Despre ce o să scriu? Habar n-am. Despre orice, probabil. La cât de bipolar/tripolar/cvadripolar sunt, este foarte posibil să am un articol despre economia distributivă lângă unul despre fetele de pe Snapchat care-și pun fluturi în cap, de zici că n-au avut insectar când erau mici.

Să înceapă distracția, zic! 😀

Comentarii