Despre Mine

M-am născut pe 11 februarie 1990, în orașul Corabia din județul Olt, județul în care locuiesc bunicii mei din partea tatălui. Sunt fiul a doi oameni minunați: Liliana – profesor și Rudi – antreprenor. Până la vârsta de 9 ani, am crescut în orașul Rovinari din județul Gorj, urmând primele două clase din gimnaziu la Școala Generală Nr. 1. Din anul 1999, m-am stabilit cu familia în orașul Târgu Jiu, unde am continuat studiile gimnaziale la Școala Generală Nr. 8 ”Constantin Săvoiu”. Ulterior, am absolvit Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, iar în anul 2009 am fost admis la Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Imediat după terminarea facultății, am lucrat în domeniul bancar, concomitent urmând și programul de master „Managementul fondurilor structurale ale UE” din cadrul Academiei de Studii Economice din București – Facultatea de Relații Economice Internaționale.

Sunt un activist convins! Încă din primul an al studenției, am participat și susținut diverse activități civice, fiind mai mereu prezent la manifestații pentru cauze sociale și nu numai. În prezent, sunt un susținător înfocat și activ al Organizației Neguvernamentale ”Salvați Copiii”, misiunea acesteia fiind de a garanta egalitatea de șanse pentru toți copiii, indiferent de mediul din care aceștia provin.
Pornind de la principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”, în vara anului 2015, am decis să fac pasul într-un domeniu în care nu m-aș fi văzut activând în urmă cu câțiva ani: POLITICA. Trecând peste anumite principii puerile, specifice tinereții, m-am înscris într-o formațiune politică, convins de faptul că nicio decizie nu poate fi schimbată în România dacă nu iei efectiv parte la procesul de luare a acelei decizii.

Comentarii